
De ce structura de lemn contribuie la eficiența energetică ridicată a casei
Când începem discuțiile pentru o casă nouă, eficiența ei energetică este una dintre temele cele mai importante. Situația actuală, cu prețuri impredictibile la energie, alimentate și de o situație internațională tensionată și nesigură, îi convinge pe beneficieri să-și dorească o casă care să nu devină povară în viitor. Când ajungem în acest punct cu discuția, le arătăm de ce considerăm că structura de lemn este cea care, după părerea noastră contribuie decisiv la eficiența energetică ridicată a casei. Iată care sunt principalele argumente.
Structura de lemn permite o izolare termică foarte bună
Casele pe structură de lemn se construiesc total diferit față de cele din beton sau cărămidă. Ridicarea unei case are două etape, una care se desfășoară în fabrică și o alta, pe șantier. În timpul primei etape se construiesc elementele structurii. Pereții și planșeele se fac sub forma unor cadre din grinzi și stâlpi care sunt întărite pe laterale cu panouri din OSB cu rol structural. Practic, ce formează o cutie cu laturi drepte și perpendiculare, formă considerată de fizică una dintre cele mai rezistente, fiind nevoie de o forță foarte mare pentru a o deforma.
În interiorul acestor cutii se montează materialul izolator. Este vorba de straturi groase de material care umplu practic cutia. În funcție de dorința clientului folosim vată minerală, vată bazaltică sau fibră de lemn, materiale cu coeficient de transfer termic foarte scăzut. Pe linia de producție Weinmann sunt adăugate și alte materiale care intră în componența peretelui/planșeului – folii, bariera de vapori, elemente de finisare – în funcție de cât de avansată este prefabricarea.
Materialului izolator face ca pereții și planșeele să fie ”calde” înainte de a fi montate. Dacă veți intra într-o casă pe structură de lemn imediat după încheierea fazei a doua – asamblarea elementelor structurale în șantier – veți descoperi că nu este rece, iar atmosferă este plăcută, chiar dacă afară este iarnă. La atmosfera plăcută contribuie și faptul că nu se folosesc materiale umede – beton, ciment, mortar – care dau acea senzație de umezeală rece specifică caselor noi din beton sau cărămidă.
La eficiența energetică ridicată contribuie și alți factori
Materialul izolator din pereți contribuie la eficiența energetică a casei, dar nu este suficient pentru a ajunge la un nivel înalt. Iar noi reușim frecvent să ducem eficiența la stadiu de casă pasivă – cel mai ridicat nivel. Adică consumul anual pentru întreținere este sub 15 kWh/mp. Pentru a obține o asemenea performanță este nevoie de strat izolator exterior (pereți, acoperiș) continuu și suficient de gros, ferestre performante, eliminarea schimburilor necontrolate de aer cu exteriorul și a punților termice – locurile pe unde se poate pierde energie termică (îmbinările între pereți, pereți și planșee, zona de montaj a ferestrelor sau de prindere a balcoanelor, grinzi care ies spre zone exterioare sau neizolate, etc).
Casele pe structură de lemn permit o execuție foarte dreaptă și exactă a golului ferestrelor. Montarea în goluri a cadrelor în care sunt fixate ferestrele este foarte precisă ceea ce duce la eliminarea pierderilor de energie termică din jurul ferestrelor, un loc recunoscut ca foarte sensibil.
Pereții și planșele cu muchii foarte drepte fac ca îmbinările să fie foarte bine executate, iar eventualele pierderi de energie sunt eliminate de benzile de etanșare. Lemnul folosit este stratificat astfel că nu poate exista schimb de aer cu exteriorul prin porii lemnului. Lemnul stratificat nu ”respiră” – așa cum se spune despre lemnul masiv – pierderea de energie termică fiind eliminată.
Confort termic ridicat și costuri de întreținere minime
Scopul unei case foarte eficiente energetic, al unei case pasive, este reducerea consumului de energie fără a renunța la confort. Adică atmosferă plăcută, cu temperatură și umiditate constantă, atât vara, cât și iarna, dar facturi lunare foarte mici. De exemplu, costurile de întreținere pentru casă pasivă, pot fi cu până la 70-75% mai mici față de o casă nouă obișnuită și cu până la 90%, comparativ cu o casă veche. Structura de lemn are toate elementele necesare pentru a obține eficiență energetică înaltă și confort.
Și nu sunt singurele avantaje. Alegând să construiți cu lemn veți avea un timp de șantier mult mai scurt, cantitatea de deșeuri va fi mult mai mică, fundația mai ieftină, costurile mai bine controlate, casa se va comporta mai bine la cutremur și chiar va avea o suprafață utilă mai mare decât a caselor din beton sau cărămidă cu aceeași amprentă la sol. Veți descoperi că lemnul are o influență pozitivă asupra sănătății fizice și psihice a locuitorilor, fapt demonstrat de studiile asupra bioritmului uman.
Dacă vă gândiți să construiți o casă pasivă sau foarte eficientă energetic, haideți să ne cunoașteți. Să vedeți cum lucrăm în fabrică, șantierele unde avem case în lucru, materiale cu clienți care locuiesc de ani în astfel de case. Și nu în ultimul rând, să descoperiți pasiunea cu care, de 20 de ani, facem case pe structură de lemn în țară și în Europa.
